Trei ore fără telefoane, la Vama Veche

Mă gândesc adesea la o seară de vineri pe care am petrecut-o la Vama Veche. Se întâmplă să-mi apară în minte fără motiv, la semafor sau în mijlocul unei ședințe, și de fiecare dată îmi vine să zâmbesc. Cu Miruna eram împreună de 5 ani.

Dragoste aveam, răbdare aveam, ne lipsea doar scânteia aceea mică pe care o dai ușor uitării între program, facturi și oboseală. După 5 ani alături, ne cunoșteam pe de rost obiceiurile. Tocmai de aceea am simțit că vrem să ne surprindem.

Fusese o perioadă aglomerată la serviciu pentru amândoi, iar apropierea dintre noi trecuse pe planul doi. Într-o seară, Miruna a spus simplu: „Hai să facem ceva doar pentru noi.” Într-o seară, la un pahar de vin, Miruna a rupt tăcerea: — Ce-ar fi să încercăm ceva nou? Nu știu încă ce, dar vreau să alegem împreună.

Ne-am uitat unul la altul și am înțeles că ideea plutea în aer de mult. Am făcut un joc al sincerității: fiecare scria pe un bilet o dorință, apoi le amestecam. Când am deschis biletul lui Miruna, am simțit cum mi se încălzesc obrajii.

Era exact ceva ce mi-aș fi dorit și eu, dar nu îndrăznisem să spun.