Trei siluete în lumina veiozei

Îmi place să cred că sunt un om echilibrat, care își ia deciziile în liniște. Într-o sâmbătă fără planuri, într-o vilă închiriată, am luat una dintre cele mai curajoase decizii din viața mea. Alina și cu mine eram împreună de 8 ani și ne înțelegeam bine în aproape orice.

Ne mai rămăsese o singură temă pe care o ocoliserăm mult timp: ce se întâmplă dacă lăsăm curiozitatea să vorbească. Cu Alina eram împreună de 8 ani, timp în care învățasem să ne spunem lucrurile pe față. Așa că, atunci când fantezia a ieșit la suprafață, nu s-a simțit nici ca o vină, nici ca o presiune.

Eu am 40 de ani, Alina are 35. Suntem împreună de 8 ani și, dacă e să fiu sincer, nu ne-a lipsit niciodată dragostea, ci doar ocazia de a ne scoate din rutină. — Sigur vrei asta?

m-a întrebat Alina, uitându-se atent la mine. — Da, dar numai dacă te simți și tu bine, am răspuns. Alina a zâmbit și mi-a strâns mâna.

— Atunci facem exact cum ne-am înțeles: dacă unul dintre noi spune stop, ne oprim, fără explicații. Am stabilit regulile pe o foaie, ca pe un contract, și am râs de noi doi: fără presiune, fără surprize, cuvânt de oprire pentru oricine, discuție a doua zi. Irina a citit foaia, a dat din cap și a zis simplu: „Perfect.