Trei siluete în lumina veiozei, la Brașov

Nu credeam că o să povestesc vreodată asta, dar mi-a rămas în minte ca puține lucruri. Se întâmpla într-o seară de vară, la Brașov, iar ziua începuse cât se poate de obișnuit. Lavinia și cu mine eram împreună de 16 ani și ne înțelegeam bine în aproape orice.

Ne mai rămăsese o singură temă pe care o ocoliserăm mult timp: ce se întâmplă dacă lăsăm curiozitatea să vorbească. Cu Daniela ne împrietenisem cu câteva luni în urmă, după o cafea care se prelungise pe nesimțite trei ore. Era genul de om lângă care te simți în largul tău, iar asta a contat enorm.

Cu Lavinia eram împreună de 16 ani, timp în care învățasem să ne spunem lucrurile pe față. Așa că, atunci când fantezia a ieșit la suprafață, nu s-a simțit nici ca o vină, nici ca o presiune. — Nu vreau să faci asta doar pentru mine, i-am spus lui Lavinia.

— Nu o fac pentru tine, a râs Lavinia. O fac pentru noi. Am ținut-o în mine prea mult timp și cred că trebuie să ne-o spunem.

Am respirat adânc. Nu mai era loc de rușine, doar de sinceritate. Am stabilit regulile pe o foaie, ca pe un contract, și am râs de noi doi: fără presiune, fără surprize, cuvânt de oprire pentru oricine, discuție a doua zi.

Daniela a citit foaia, a dat din cap și a zis simplu: „Perfect.