Un al treilea pahar de vin, în Timișoara

Nu sunt un povestitor bun, dar o să încerc să nu omit nimic. Totul a început într-o seară de iarnă, cu zăpadă afară, în Timișoara. Marius și cu mine eram împreună de 8 ani și ne înțelegeam bine în aproape orice.

Ne mai rămăsese o singură temă pe care o ocoliserăm mult timp: ce se întâmplă dacă lăsăm curiozitatea să vorbească. Cu Marius eram împreună de 8 ani, timp în care învățasem să ne spunem lucrurile pe față. Așa că, atunci când fantezia a ieșit la suprafață, nu s-a simțit nici ca o vină, nici ca o presiune.

Eu am 48 de ani, Marius are 44. Suntem împreună de 8 ani și, dacă e să fiu sinceră, nu ne-a lipsit niciodată dragostea, ci doar ocazia de a ne scoate din rutină. — Sigur vrei asta?

m-a întrebat Marius, uitându-se atent la mine. — Da, dar numai dacă te simți și tu bine, am răspuns. Marius a zâmbit și mi-a strâns mâna.

— Atunci facem exact cum ne-am înțeles: dacă unul dintre noi spune stop, ne oprim, fără explicații. Ciprian ne-a privit pe rând și a spus calm: „Eu sunt aici doar dacă vă doriți amândoi. Dacă nu sunteți siguri, mergem la cină și rămânem prieteni.” Cuvintele acelea au risipit ultimele mele îndoieli.