Un al treilea pahar de vin, la Iași

Ne pregăteam de câteva zile pentru seara aceea la Iași, deși nici unul dintre noi nu spusese cu voce tare de ce. Dan și cu mine eram împreună de 2 ani și ne înțelegeam bine în aproape orice. Ne mai rămăsese o singură temă pe care o ocoliserăm mult timp: ce se întâmplă dacă lăsăm curiozitatea să vorbească.

Cu Dan eram împreună de 2 ani, timp în care învățasem să ne spunem lucrurile pe față. Așa că, atunci când fantezia a ieșit la suprafață, nu s-a simțit nici ca o vină, nici ca o presiune. Eu am 50 de ani, Dan are 52.

Suntem împreună de 2 ani și, dacă e să fiu sinceră, nu ne-a lipsit niciodată dragostea, ci doar ocazia de a ne scoate din rutină. — Sigur vrei asta? m-a întrebat Dan, uitându-se atent la mine.

— Da, dar numai dacă te simți și tu bine, am răspuns. Dan a zâmbit și mi-a strâns mâna. — Atunci facem exact cum ne-am înțeles: dacă unul dintre noi spune stop, ne oprim, fără explicații.

Am stabilit regulile pe o foaie, ca pe un contract, și am râs de noi doi: fără presiune, fără surprize, cuvânt de oprire pentru oricine, discuție a doua zi. Răzvan a citit foaia, a dat din cap și a zis simplu: „Perfect. Mai bine așa.” Am respirat adânc și am încercat să râd de propria mea emoție.