Un dans în living, la Constanța

Mă gândesc adesea la o sâmbătă fără planuri pe care am petrecut-o la Constanța. Se întâmplă să-mi apară în minte fără motiv, la semafor sau în mijlocul unei ședințe, și de fiecare dată îmi vine să zâmbesc. Vorbeam de trei săptămâni cu Marius.

Mesaje de dimineață, glume în pauza de prânz, apeluri lungi seara. Ajunsesem să aștept notificarea aceea mai mult decât voiam să recunosc. Cu Marius ne cunoscusem cu ani în urmă și ne pierdusem din vedere, cum se întâmplă.

Un mesaj scris la întâmplare a readus totul: umorul, privirile, felul în care ne înțelegeam din jumătate de cuvânt. Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Marius rămăsese peste noapte în același hotel. Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus.

— Ți-e teamă? m-a întrebat Marius când am ajuns în fața ușii. — Puțin, am recunoscut.

— Bine, a zâmbit el. Înseamnă că îți pasă. — Nu mă grăbesc, mi-a spus Marius, privindu-mă în ochi.

Vreau doar să fiu aici, cu tine, și să vedem ce se întâmplă. — Nici eu, i-am răspuns. Dar sunt curioasă să aflu.

Ne-am privit pe rând și, pentru câteva clipe, nu a vorbit nimeni.