Un dans în patru, la Cluj

Mă gândesc adesea la o seară ploioasă de mai pe care am petrecut-o la Cluj. Se întâmplă să-mi apară în minte fără motiv, la semafor sau în mijlocul unei ședințe, și de fiecare dată îmi vine să zâmbesc. Pe Dan și pe Delia i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine.

Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare. Dan și Delia erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești. Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație.

Suntem cu Andrei de 13 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Dan și Delia ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta. Andrei m-a luat deoparte în bucătărie și m-a întrebat în șoaptă dacă mai vreau.

Am spus da, cu inima bătând tare. — Și eu, a zis el. Hai să fim atenți unul la altul, chiar și când suntem cu alții.

— Nu ne grăbim nicăieri, a spus Dan. Muzică, un pahar, poate un joc de societate pentru început. Restul vine doar dacă vine natural.