Un musafir special în Timișoara

Au trecut luni de atunci și încă zâmbesc singur când îmi amintesc de o noapte caldă de iulie petrecută în Timișoara. Cu Florin ne împrietenisem cu câteva luni în urmă, după o cafea care se prelungise pe nesimțite trei ore. Era genul de om lângă care te simți în largul tău, iar asta a contat enorm.

Cu Irina eram împreună de 3 ani, timp în care învățasem să ne spunem lucrurile pe față. Așa că, atunci când fantezia a ieșit la suprafață, nu s-a simțit nici ca o vină, nici ca o presiune. Eu am 39 de ani, Irina are 42.

Suntem împreună de 3 ani și, dacă e să fiu sincer, nu ne-a lipsit niciodată dragostea, ci doar ocazia de a ne scoate din rutină. — Sigur vrei asta? m-a întrebat Irina, uitându-se atent la mine.

— Da, dar numai dacă te simți și tu bine, am răspuns. Irina a zâmbit și mi-a strâns mâna. — Atunci facem exact cum ne-am înțeles: dacă unul dintre noi spune stop, ne oprim, fără explicații.

Am stabilit regulile pe o foaie, ca pe un contract, și am râs de noi doi: fără presiune, fără surprize, cuvânt de oprire pentru oricine, discuție a doua zi. Florin a citit foaia, a dat din cap și a zis simplu: „Perfect. Mai bine așa.” Inima îmi bătea cu putere, iar mâinile păreau că nu-și mai găsesc locul.