Un musafir special la Constanța

Mă gândesc adesea la o după-amiază târzie de septembrie pe care am petrecut-o la Constanța. Se întâmplă să-mi apară în minte fără motiv, la semafor sau în mijlocul unei ședințe, și de fiecare dată îmi vine să zâmbesc. Cu Ioana ne împrietenisem cu câteva luni în urmă, după o cafea care se prelungise pe nesimțite trei ore.

Era genul de om lângă care te simți în largul tău, iar asta a contat enorm. Cu Alexandra eram împreună de 9 ani, timp în care învățasem să ne spunem lucrurile pe față. Așa că, atunci când fantezia a ieșit la suprafață, nu s-a simțit nici ca o vină, nici ca o presiune.

Eu am 31 de ani, Alexandra are 34. Suntem împreună de 9 ani și, dacă e să fiu sincer, nu ne-a lipsit niciodată dragostea, ci doar ocazia de a ne scoate din rutină. — Nu vreau să faci asta doar pentru mine, i-am spus lui Alexandra.

— Nu o fac pentru tine, a râs Alexandra. O fac pentru noi. Am ținut-o în mine prea mult timp și cred că trebuie să ne-o spunem.

Am respirat adânc. Nu mai era loc de rușine, doar de sinceritate. Ioana ne-a privit pe rând și a spus calm: „Eu sunt aici doar dacă vă doriți amândoi.

Dacă nu sunteți siguri, mergem la cină și rămânem prieteni.” Cuvintele acelea au risipit ultimele mele îndoieli.