Era o seară de iarnă, cu zăpadă afară la Sibiu, iar aerul avea acea încărcătură pe care o simți doar când urmează ceva important. Eu încă nu știam. Cu Irina eram împreună de 13 ani.
Dragoste aveam, răbdare aveam, ne lipsea doar scânteia aceea mică pe care o dai ușor uitării între program, facturi și oboseală. Fusese o perioadă aglomerată la serviciu pentru amândoi, iar apropierea dintre noi trecuse pe planul doi. Într-o seară, Irina a spus simplu: „Hai să facem ceva doar pentru noi.” Eu am 47 de ani, Irina are 43.
Am învățat împreună că pasiunea nu se păstrează de la sine, ci se hrănește cu curaj, cu conversații sincere și cu puțină neliniște plăcută. — Ai vreo fantezie pe care nu mi-ai spus-o niciodată? i-am șoptit lui Irina.
— Am câteva, a recunoscut ea, roșind. — Spune-mi una. — Promiți că nu râzi?
— Promit. Într-o seară, la un pahar de vin, Irina a rupt tăcerea: — Ce-ar fi să încercăm ceva nou? Nu știu încă ce, dar vreau să alegem împreună.
Ne-am uitat unul la altul și am înțeles că ideea plutea în aer de mult. Am respirat adânc și am încercat să râd de propria mea emoție.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont