Un „sigur?” spus în prag, la Vama Veche

Au trecut luni de atunci și încă zâmbesc singur când îmi amintesc de o noapte caldă de iulie petrecută la Vama Veche. Cu Corina ne cunoscusem cu ani în urmă și ne pierdusem din vedere, cum se întâmplă. Un mesaj scris la întâmplare a readus totul: umorul, privirile, felul în care ne înțelegeam din jumătate de cuvânt.

Eram amândoi adulți liberi și hotărâți: eu aveam 50 de ani, Corina avea 45. Nu ne mai jucam de-a cine face primul pas, așa că invitația a venit direct și cu zâmbet. Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Corina rămăsese peste noapte în același hotel.

Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus. — Ți-e teamă? m-a întrebat Corina când am ajuns în fața ușii.

— Puțin, am recunoscut. — Bine, a zâmbit ea. Înseamnă că îți pasă.

— Nu mă grăbesc, mi-a spus Corina, privindu-mă în ochi. Vreau doar să fiu aici, cu tine, și să vedem ce se întâmplă. — Nici eu, i-am răspuns.

Dar sunt curios să aflu. Ne-am privit pe rând și, pentru câteva clipe, nu a vorbit nimeni. Era tăcerea aceea plină de sens, în care fiecare se întreabă în gând dacă e cu adevărat pregătit.