Totul s-a petrecut pe Valea Prahovei, într-o sâmbătă fără planuri, iar viața mea a făcut un pas în afara obișnuitului. Cu Ioana ne cunoscusem cu ani în urmă și ne pierdusem din vedere, cum se întâmplă. Un mesaj scris la întâmplare a readus totul: umorul, privirile, felul în care ne înțelegeam din jumătate de cuvânt.
Eram amândoi adulți liberi și hotărâți: eu aveam 46 de ani, Ioana avea 41. Nu ne mai jucam de-a cine face primul pas, așa că invitația a venit direct și cu zâmbet. Într-o deplasare de serviciu, am aflat că Ioana rămăsese peste noapte în același hotel.
Am ajuns la bar aproape în același timp, ca și cum ne-am fi dat întâlnire fără să ne fi spus. Am vorbit deschis, chiar de la cină: ce ne dorim, ce nu, cât de repede vrem să mergem. Ioana a spus: — Nu există grabă și nici un scenariu obligatoriu.
Facem doar ce ne face bine amândurora. — Nu mă grăbesc, mi-a spus Ioana, privindu-mă în ochi. Vreau doar să fiu aici, cu tine, și să vedem ce se întâmplă.
— Nici eu, i-am răspuns. Dar sunt curios să aflu.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont