Mă gândesc adesea la o seară ploioasă de mai pe care am petrecut-o la munte. Se întâmplă să-mi apară în minte fără motiv, la semafor sau în mijlocul unei ședințe, și de fiecare dată îmi vine să zâmbesc. Pe Diana și pe Sebastian i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine.
Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare. Delia și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Diana și Sebastian ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie.
Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Suntem cu Delia de 16 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Diana și Sebastian ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta.
— Regula e simplă, a zis Diana: dacă cineva vrea să oprească, oprim toți, fără întrebări. — Iar dacă ne răzgândim, ne bem vinul și povestim până în zori, a adăugat Sebastian. Am râs cu toții și tensiunea s-a mai domolit.
Am vorbit deschis, în jurul mesei: ce ne place, ce nu, ce e interzis.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont