Au trecut luni de atunci și încă zâmbesc singur când îmi amintesc de o seară de primăvară petrecută la Sibiu. Pe Roxana și pe Mihai i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine. Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare.
Bianca și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Roxana și Mihai ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie. Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele.
Roxana și Mihai erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești. Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație. — Regula e simplă, a zis Roxana: dacă cineva vrea să oprească, oprim toți, fără întrebări.
— Iar dacă ne răzgândim, ne bem vinul și povestim până în zori, a adăugat Mihai. Am râs cu toții și tensiunea s-a mai domolit. Bianca m-a luat deoparte în bucătărie și m-a întrebat în șoaptă dacă mai vreau.
Am spus da, cu inima bătând tare. — Și eu, a zis ea.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont