Ușile întredeschise, la munte

Am 40 de ani și, dacă m-ai fi întrebat cu ceva timp în urmă, ți-aș fi spus că nu ies din tipare. Apoi a venit o seară de vară la munte și mi-am dat seama că mă înșelam. Pe Tudor și pe Laura i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine.

Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare. Alex și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Tudor și Laura ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie.

Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Tudor și Laura erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești. Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație.

Alex m-a luat deoparte în bucătărie și m-a întrebat în șoaptă dacă mai vreau. Am spus da, cu inima bătând tare. — Și eu, a zis el.

Hai să fim atenți unul la altul, chiar și când suntem cu alții. — Nu ne grăbim nicăieri, a spus Tudor. Muzică, un pahar, poate un joc de societate pentru început.

Restul vine doar dacă vine natural.