Vinul, muzica și „da”-ul, în Timișoara

Era o sâmbătă fără planuri în Timișoara, iar aerul avea acea încărcătură pe care o simți doar când urmează ceva important. Eu încă nu știam. Dan și cu mine vorbisem luni întregi despre asta.

Cu Florin și Monica ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie. Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Florin și Monica erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești.

Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație. Suntem cu Dan de 16 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Florin și Monica ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta.

— Regula e simplă, a zis Florin: dacă cineva vrea să oprească, oprim toți, fără întrebări. — Iar dacă ne răzgândim, ne bem vinul și povestim până în zori, a adăugat Monica. Am râs cu toții și tensiunea s-a mai domolit.

Am vorbit deschis, în jurul mesei: ce ne place, ce nu, ce e interzis. Monica a luat notițe pe telefon, în glumă, iar Florin a promis solemn să respecte fiecare rând.