Vinul, muzica și „da”-ul, într-o pensiune de la munte

Ne pregăteam de câteva zile pentru seara aceea într-o pensiune de la munte, deși nici unul dintre noi nu spusese cu voce tare de ce. Miruna și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Laura și Tudor ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie.

Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Laura și Tudor erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești. Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație.

Suntem cu Miruna de 6 ani împreună și am fost mereu curioși. Când Laura și Tudor ne-au propus o seară doar între noi patru, am cerut o zi să ne gândim, apoi ne-am dat seama că amândoi așteptam propunerea asta. — Regula e simplă, a zis Laura: dacă cineva vrea să oprească, oprim toți, fără întrebări.

— Iar dacă ne răzgândim, ne bem vinul și povestim până în zori, a adăugat Tudor. Am râs cu toții și tensiunea s-a mai domolit. — Nu ne grăbim nicăieri, a spus Laura.

Muzică, un pahar, poate un joc de societate pentru început. Restul vine doar dacă vine natural. Ne-am privit pe rând și, pentru câteva clipe, nu a vorbit nimeni.