Vinul, muzica și „da”-ul, la munte

Era o seară de iarnă, cu zăpadă afară la munte, iar aerul avea acea încărcătură pe care o simți doar când urmează ceva important. Eu încă nu știam. Pe Sebastian și pe Carmen i-am cunoscut printr-o comunitate de cupluri, după câteva săptămâni de mesaje politicoase și o cafea la care ne-am simțit surprinzător de bine.

Ne-au spus de la început: nimic nu se întâmplă dacă vreunul dintre noi patru are cea mai mică ezitare. Călin și cu mine vorbisem luni întregi despre asta. Cu Sebastian și Carmen ne-am întâlnit prima oară la un restaurant liniștit, ca patru oameni normali care se studiază cu simpatie.

Au fost două ore de râs și de priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. Sebastian și Carmen erau prieteni de-ai unor prieteni, un cuplu de vârsta noastră, cu umor și cu felul acela de a asculta pe care rar îl întâlnești. Am stat de vorbă mult, am stabilit reguli și am hotărât să ne mai vedem, fără nicio obligație.

Am vorbit deschis, în jurul mesei: ce ne place, ce nu, ce e interzis. Carmen a luat notițe pe telefon, în glumă, iar Sebastian a promis solemn să respecte fiecare rând. Cred că atunci am simțit cel mai tare că suntem în siguranță.

— Nu ne grăbim nicăieri, a spus Sebastian. Muzică, un pahar, poate un joc de societate pentru început. Restul vine doar dacă vine natural.