Weekendul în care am uitat de ceas la Cluj

Mereu am crezut că cele mai bune povești încep fără avertisment. A mea a început într-o sâmbătă fără planuri, la Cluj, cu o simplă propunere. Cu Miruna eram împreună de 15 ani.

Dragoste aveam, răbdare aveam, ne lipsea doar scânteia aceea mică pe care o dai ușor uitării între program, facturi și oboseală. După 15 ani alături, ne cunoșteam pe de rost obiceiurile. Tocmai de aceea am simțit că vrem să ne surprindem.

Eu am 50 de ani, Miruna are 47. Am învățat împreună că pasiunea nu se păstrează de la sine, ci se hrănește cu curaj, cu conversații sincere și cu puțină neliniște plăcută. — Ai vreo fantezie pe care nu mi-ai spus-o niciodată?

i-am șoptit lui Miruna. — Am câteva, a recunoscut ea, roșind. — Spune-mi una.

— Promiți că nu râzi? — Promit. Am făcut un joc al sincerității: fiecare scria pe un bilet o dorință, apoi le amestecam.

Când am deschis biletul lui Miruna, am simțit cum mi se încălzesc obrajii. Era exact ceva ce mi-aș fi dorit și eu, dar nu îndrăznisem să spun. Inima îmi bătea cu putere, iar mâinile păreau că nu-și mai găsesc locul.