Au trecut luni de atunci și încă zâmbesc singur când îmi amintesc de o seară ploioasă de mai petrecută pe Valea Prahovei. Cu Alexandra eram împreună de 11 ani. Dragoste aveam, răbdare aveam, ne lipsea doar scânteia aceea mică pe care o dai ușor uitării între program, facturi și oboseală.
După 11 ani alături, ne cunoșteam pe de rost obiceiurile. Tocmai de aceea am simțit că vrem să ne surprindem. Fusese o perioadă aglomerată la serviciu pentru amândoi, iar apropierea dintre noi trecuse pe planul doi.
Într-o seară, Alexandra a spus simplu: „Hai să facem ceva doar pentru noi.” — Ai vreo fantezie pe care nu mi-ai spus-o niciodată? i-am șoptit lui Alexandra. — Am câteva, a recunoscut ea, roșind.
— Spune-mi una. — Promiți că nu râzi? — Promit.
Într-o seară, la un pahar de vin, Alexandra a rupt tăcerea: — Ce-ar fi să încercăm ceva nou? Nu știu încă ce, dar vreau să alegem împreună. Ne-am uitat unul la altul și am înțeles că ideea plutea în aer de mult.
Am respirat adânc și am încercat să râd de propria mea emoție. Râsul a ajutat: a rupt gheața și ne-a apropiat mai mult decât orice discurs.
Continuă lectura
Creează un cont gratuit (durează 30 de secunde) și citește povestea întreagă, plus restul poveștilor din comunitate.
Creează cont gratuitAm deja cont